Revoluția mașinilor electricelor a început de ceva vreme. Tot mai mulți oameni se orientează acum către mașini alimentate de baterii sau hibride.
Chiar dacă cererea pentru mașini electrice este mare, și modelele hibrid sunt o alternativă care oferă o eficiență bună, atâta timp cât ne vom mai putea bucura de motoarele cu combustie internă.
Pentru o bună parte din oameni, un model hibrid este alegerea ideală. Acestea îmbină motoarele cu combustibili fosili cu mobilitatea electrică. Astfel, nu mai există acea anxietate legată de autonomia electrică, dat fiind faptul că există motorul termic. Prețurile sunt, în continuare, destul de ridicate chiar și cu subvențiile de la stat. Ce-i drept, există destule variante interesante care pot fi achiziționate la mâna a doua.
În cele ce urmează, aveți rezultatele căutării noastre pe Mobile.de. Am format o listă cu unele din cele mai ieftine modele hibrid pe care le poți cumpăra.
Prima mașină de pe listă este o Toyota Prius. Probabil una dintre cele mai sigure variante, aproape că nu poți da greș, fiind vândută de peste 20 de ani. Prius a făcut populară ideea de mașină hibrid și continuă să fie o opțiune foarte bună. Exemplarul găsit de noi este din anul 2012 și are la bord 370.000 de kilometri parcurși. Sub capotă se află un motor de 1.8 litri, iar puterea totală combinată este de 99 de cai putere.
Continuăm topul celor mai ieftine hibride plug-in cu o altă mașină din gama Toyota. De această dată este vorba despre un Yaris. Micuța mașină de oraș are un sistem de propulsie asemănător cu cel de pe Prius. Exemplarul acesta este din 2014 și a parcurs doar 87.000 de kilometri. Sistemul hibrid este alcătuit dintr-un motor pe benzină de 1.5 litri și pachetul de baterii, împreună cu celelalte sisteme electrice. Întreg ansamblul produce 75 de cai putere.
Golful este un model îndrăgit în toată Europa, nu doar de noi, cei din România. Odată cu cea de a șaptea generație, „mașina poporului” a primit și o versiune plug-in hibrid. Sub capotă se află un motor de 1.4 litri, pe benzină. Întregul sistem electric dezvoltă 150 de cai putere. Exemplarul nostru este din 2015 și a parcurs 234.700 de kilometri. Mașina are mai multe detalii care o diferențiază de alte modele Golf, cum ar fi accentele de culoare albastră de la exterior și tapițeria scaunelor, care aduce aminte de cea întâlnită pe modelele GTI.
Volvo V60 D6 Plug-in este un hibrid mai special. Acesta nu are un motor pe benzină, ci unul pe motorină. Întocmai, sub capota acestei versiuni a lui V60 este montat motorul diesel în 5 pistoane, cu o capacitate cilindrică de 2.4 litri. Suplimentar, pe puntea spate există un motor electric, ceea ce îl face să aibă și tracțiune integrală. Volvo-ul pe care noi l-am găsit este din 2016 și are la bord 143.000 de kilometri. Mașina are o putere de 220 de cai putere, iar combinația de motor pe motorină și sistemul electric poate duce la niște cifre de consum surprinzătoare.
BMW Seria 2 a fost primul model al producătorului din München care a avut tracțiune față. Monovolumul este comercializat drept o mașină de familie premium. BMW 225xe Active Tourer este versiunea hibrid a acestui model. Sub capota sa vom întâlni un motor cu trei pistoane, care produce 134 de cai putere. Acesta este asistat de un motor electric cu o putere totală de 84 de cai putere. Exemplarul pe care noi l-am găsit este din 2016 și a parcurs 153.600 de kilometri.